Jurnalul unui makeup artist – O doza de Xanax, please!

Aveți și voi porniri din alea sadice, să puneți la ușa salonului un coșuleț, unde toate clientele își vor lăsa de BUNĂVOIE și NESILITE DE NIMENI telefoanele mobile? Sau măcar să izolați pereții în  așa fel  încât să nu mai între nici un semnal de telefon, nici un 4G, nimic? Să fie buncăr… Pe mine mă cam atrage idea, sincer… Dar azi nu va fi  despre  sutele de telefoane distruse în mintea mea, nici despre MODUL în care le-am omorât imaginar de zici că s-a dezlănțuit Iadul și a venit Apocalipsa… Azi va fi despre altceva.

Ora 06.15 min. Clienta întârzie. O sun – ce crezi, nu răspunde…. Cât de previzibil… Încerc să nu intru în panică, deși în mod normal, mă  panichez instant, în orice situație. Nu mai bine dormeam eu la ora asta?

Apare, într-un final. Yuhuu! Mă uit la ceas, are 25 deminute întârziere. Nice one! Încerc să–mi dau seama cum aș putea înghesui  o oră jumate în 65 de minute cât mi-au mai rămas la dispoziție pentru machiajul ei…  O scanez rapid – sprâncene frumoase, ten curat, zero cearcăne – am salvat 30 de minute din corecții și camuflări –  prin urmare realizăm imposibilul fără să decalăm toate programările din ziua de azi. Perfect!

Încep să aplic baza, când dintr-o dată apare Satana aka „Samsung nu știu cât” și clienta mea începe a vorbi cu altă prietenă aflată surprinzător, la coafor la această oră  păcătoasă. Mă întreb: chiar există oameni care sunt vorbăreți și bine dispuși la  așa ora matinală? Se pare că da. Nu știu ce consumă de le oferă starea asta, dar vreau și eu, pe bune. Evident telefonul la ureche nu deranjează absolut deloc la aplicarea fondului de ten… Dacă nu m-ar deranja pe mine să-i las un dreptunghi gol pe obraz, aș putea continua așa. „De ce m-a făcut mama așa de perfecționistă?” – mă întreb…  Rog clienta să lase convorbirea pe mai târziu , nu de alta, dar ne cam grăbim. Careva dintre noi a întârziat și nu sunt eu aia.

Trec 5 minute. Notificare pe whatsapp. Răspunde și începe să scrie și scrie și scriiiieeeee…. În timp ce aștept UȘOOOR iritată să lase telefonul jos, nu încetez să mă mir de numărul  oamenilor  treji sâmbătă dimineața la ora asta.  Ciudați. „E iubi” – îmi explică ea cu un zâmbet inocent pe față, încât îmi vine s-o și iert.

Continuăm. Reușesc să aplic baza pe pleoape când profitând de neatenția mea, Julieta pune din nou mâna pe telefon și se filmează, să vadă și Romeo…   Jesus Christ, femeie, lasă telefonul jos, că joc dartz cu el! De data asta cred că privirea mea muto-agresivă a fost mai sugestivă – domnișoara stinge telefonul, dar îl ține în mână, pentru orice eventualitate. Dacă cumva viața vreunuia va depinde de modul ei rapid de a răspunde la telefon TOCMAI acum când e la machiaj și are și 25 de minute întârziere?  Inspir, expir adânc și înțeleg pe deplin situația gravă în care ne aflăm și îmi continui munca. 

În ciuda faptului că în gând tocmai mă transformasem în Ted Bundy și tensiunea mea concura pentru Cartea Recordurilor, încerc să–mi păstrez un calm aparent și să salvez ce pot. Noroc cu corectoare, pigmenți și glittere, care mai ascund micile imperfecțiuni sau accidente.

După 15 minute de „reparare”, mă declar mulțumită și pot finaliza machiajul cu un ruj roșu.  Verific telefonul Julietei, care după ultima sa aventură zace supus in poșeta.  Situația e sub control.

Mă „joc” cu pensula pe buze alte vreo 10 minute, nu de alta, dar buzele roșii trebuie să fie perfecte. Buze roșii și  perfecte nu  faci în 2 minute, se știe.

Mai puțin și am terminat, nu mai are ce să–mi strice starea zen în care mă aflu, Satana aia de smartphone nu-i prin preajma. Gataaa! Mission complete.

Pleacă. Îi urez petrecere frumoasă, distracție până-n zori, alea alea, când …. O imagine ruptă din filmele horror urmată de un sunet cumplit  îmi șterge rapid zâmbetul de pe față. Julieta strănută și își  lipește palma de față.

Someone please  shoot me now!

Sursa foto : Pinterest